Reducere!

Foisor gradina

700 lei 600 lei

Prețul este exprimat pentru 1mp de amprentă la sol. Nu include costul fundației, al învelitorii (șindrilă bituminoasă) și al accesoriilor pentru acoperiș.

Orientativ, costul se calculează astfel:

suprafața foișor (mp) x preț / mp

Foișorul de grădină are dimensiunile de 4x4m, cu balustradă și acoperiș în 2 ape. Este realizat din lemn de rășinoase uscat și tratat.

Pentru acest foișor am realizat următoarele lucrări:

  1. fundație beton armat
  2. fabricare elemente lemn, inclusiv finisarea,
  3. montajul structurii,
  4. realizarea acoperișului,
  5. montajul șindrilei bituminoase și a accesoriilor pentru acoperiș,
  6. mobilierul pentru foișor.

Pentru fiecare foișor oferta este personalizată. Realizăm diverse modele de foișoare din lemn, adaptate cerințelor clienților noștri.

Descriere

Foisor gradina cu balustrada realizat din lemn masiv de rășinoase, uscat și tratat. O lucrare personalizată, după dimensiunile și modelul solicitat de client.

Foisor gradina – etape constructive.

Realizarea fundației pentru foisor.

După trasarea conturului și realizarea cofrajului. Am amplasat plasele de fier și am turnat betonul. Realizăm astfel fundația necesară construcției propriu zise. După maturarea betonului am decofrat și am început montajul.

Foisor gradina – montajul.

Începem cu trasarea și fixarea suporților pentru stâlpi în beton. Pe fiecare suport montăm stâlpul și balustrada corespunzătoare.

După fixarea stâlpilor am montat grinzile superioare. Apoi am realizat contrafișarea, pentru a mări stabilitatea structurii.

Odată realizată structura foișorului putem trece la următoarea etapă. Montăm grinda centrală, căpriorii de acoperiș și legăturile corespunzătoare.

Deoarece toate elementele foișorului sunt bine realizate în atelierul nostru, respectând cotele de găurire și cepuire. Montajul foișorului se face rapid, fără probleme.

Este foarte important pentru reușita acestei etape și realizarea unei fundații de calitate, fără mari abateri dimensionale sau de planeitate. Astfel cotele de montaj, orizontalitatea balustradei dintre stâlpi și respectiv a grinzii superioare vor fi respectate.

Pentru a vedea mai bine frumusețea, calitatea și rezistența lemnului masiv, vă prezentăm și câteva imagini de detaliu ale îmbinărilor.

Foisor gradina – acoperirea.

Deoarece este importantă estetica și pentru interiorul acoperișului, care este vizibil. Am optat ca pentru astereală să folosim lambriu de rășinoase.

Montăm apoi învelitoarea de șindrilă bituminoasă și accesoriilor de acoperiș corespunzătoare, inclusiv jgheaburi și uluce.

Foisor gradina – lucrări suplimentare.

Proprietarul a mai solicitat mobilarea foișorului și cu două seturi de terasa. Fiecare format dintr-o masă, două bănci laterale cu spătar și două bănci de capăt. La dimensiuni adaptate foișorului.

Am stabilit modelul vezi aici care va avea câteva mici modificări. Adică vom adăuga spătare la băncile laterale. Și vom folosi lac de aceeași culoare ca și foișorul. Mobilierul va fi livrat separat.

Acum foișorul de grădină este gata și își așteaptă proprietarul să se relaxeze cu familia și prietenii.